Pirdeam vremea printre ganduri cand deodata mi s-a blocat mintea gonatica. A zis STOP si s-a blocat pe acum.

Stupoare….ramasese un pustiu, fara vise, fara ganduri fara trecut si fara viitor…un pustiu de bine si de fericire. Mintea mea era intr-o amorteala aproape placuta,levita intr-un spatiu al absolutului, fara barierele temporale si spatiale. Exista ACUM. Iar fericirea…era completa.
Dar imediat ce mi-am revenit din blocajul pe clipa prezenta, cotidiana lume s-a ofuscat si mi-a trantit in brate o multime de responsabilitati de facut, ca sa imi tempereze parca zburdalnicia sufletului si accesele lui(sufletului) de libertate.

Mi-am luat inima in dinti si m-am burzuluit la propria-mi minte, ea mi-a spus cu gravitate ca am visat, eu stiam ce am simtit si am decretat cu un tupeu fantastic, ruperea legaturii de dependenta fata de minte. Eu vreau sa simt. Vreau fericirea de acum. Vreau sa nu mai am regrete din trecut, vreau sa nu mai traiesc dupa iluzia a ce va fi in viitor. Vreau sa gasesc fericirea din simplitate, vreau sa construiesc ACUM un viitor, nu sa ma comport de parca l-as trai deja.
Vreau sa ma concentrez pe fericirea de acum si nu pe nefericirea din trecut.Mi-am sabotat mintea si am preluat controlul. Sunt constienta permanent de ceea ce gandesc pentru ca sunt ceea ce gandesc.